Scrisoare din viitor

Draga mea,

Iti scriu aceste rânduri pentru ca stiu câta nevoie ai de ele.

Nu acum, ci atunci cand le vei citi.

Esti atat de fericita , încât ai senzatia ca poti muta si muntii din loc. Si o vei face, dar nu din prea multă fericire :)

Lumea ta s-a schimbat brusc . Da, lumea aia pe care o credeai a ta, la picioarele tale, Deodată a devenit altceva. 

Te vei trezi intr-o dimineata si un fior rece iti va inunda trupul ,zguduindu-te pana in suflet, insa nu il vei lua in seamă. In Timp ce iti vei bea cafeaua, ii vei scrie mesajul de buna dimineata , povestindu -i cum l-ai visat . Apoi , atat de natural vei lasa deoparte telefonul , pentru a te pregăti sa iesi din casa, convinsa fiind ca vei primi un raspuns macar la fel de frumos , încât nici nu iti vei da seama ca a trecut o ora ... si nimic .. Apoi o zi, a doua si abia a treia va fi cu noroc. Dar un noroc meschin  , pentru ca tu vei fi simțit deja ca totul s-a schimbat .  Si vei fi simțit schimbarea asta ca o operație fara anestezie .Pe inima . 

" sunt doar foarte ocupat, nu s-a intamplat nimic" . Vor fi cuvintele de care te vei agata o vreme . Te vei chinui sa le crezi si poate chiar ai fi reușit daca faptele nu le-ar fi contrazis . Pentru o vreme ai vrut chiar si tu sa uiti ca esti o tipa Smart , iti convenea mai mult sa nu fii . 

Te mintea si el , te mințeai si tu. Separat si totusi Ce echipa frumoasa făceați :) împotriva ta. 

Ai sa cobori mai multe trepte sub nivelul tau. Ai sa plângi si ai sa lovești pereți cu pumnul . Ai sa-ti juri ca niciodată nu vei mai ! Ai sa mergi pe străzi fara sa stii ca ai trecut pe acolo . Ai sa-l visezi in fiecare noapte si ai sa il vezi in orice trecător . Vei vrea sa-l suni de zeci de ori pe zi si ii vei scrie sute de mesaje . Netrimise . Ii vei privi cu orele o poza pana cand imaginea lui va fi tot ce vei vedea cand vei Închide ochii . Vei citi la nesfârșit e-mailurile de la el si nu vei reuși sa gasesti niciun punct comun intre omul care le scria si cel de acum . Vei avea putine întrebări si multe răspunsuri pe care le vei ignora .

Ai sa-l urăști si ai sa-l iubesti din nou neintelegand de ce. Ai sa-l alungi si ai sa-l chemi inapoi , fara sa-i spui un cuvânt . Ai sa-l condamni si apoi, intr-un final il vei ierta si il vei pretui mai mult decât oricând . Si nu vei stii de ce ! Iti vei dori sa nu-l fi cunoscut , dar vezi tu , asta ar fi fost cel mai greșit . Pentru ca daca nu ai fi murit pentru el, nu ai fi renăscut pentru tine . Nu ai fi fost niciodată femeia de astazi , daca el nu ar fi ucis-o pe cea de atunci . Nu te-ai fi eliberat de poveri grele, nu ti-ai fi depășit limitele , nu ai fi fost atat de libera si mai ales nu ai fi reușit sa înțelegi un lucru care astazi iti deschide drumuri , acela ca in viata întodeauna câștigi , indiferent ca o faci printr-o Victorie sau printr-o lecție Învățată . 

Asa ca , Draga mea , iti multumesc pentru tot ce ti-ai permis sa simti ! Iar , intr-o zi , atunci cand te vei pregăti sa ii spui ca ti-ai dori sa nu-l fi cunoscut , dar te vei trezi spunându-i  doar un " Multumesc !" zâmbind din suflet ,  sa nu te simti ciudat , pentru ca eu ii voi fi vorbit prin vocea ta . 

                                  Cu drag, A. Ta :)

Memoriile unui viitor trecut deja

Toata viata am cautat raspunsuri. Dintr-o curiozitate dureroasa si o dorinta prea mare de a ma cunoaste in primul rand pe mine. Nu-mi amintesc vreodata sa fi ales scurtaturile. Nu le vedeam ,nu le intelegeam. Stiam ca exista dar imi pareau lipsite de esenta si fara pic de valoare. Mi-am proiectat ambitiile intr-o realitate ce initial le contrazicea apartenenta  iar mai tarziu urma sa le anuleze . Mi-am schimbat cursul atunci cand drumul nu mai ducea nicaieri iar pasul  batut pe loc ridica ziduri in jurul meu. Am fost acolo , intre zidurile proprii , am privit spre cer apoi spre mine, am strigat la  el , apoi la mine . La vremea aceea inca nu stiam ca nu stiu multe. Nu stiam ca totul de atunci nu e suficient acum si daca ne reducem doar la a fi sau a nu fi, restul s-ar putea sa ne ajunga.

Timpul imi scapa printre degete si mi se opreste in ganduri. Gandurile imi alearga in afara lui iar el incearca  sa le prinda. E un joc bizar prin tragicul decorului oniric si al scenei care se largeste in abis. Tot ce aduc aici , in mine, nu pleaca neschimbat. Un fel de “nu stiu ce” mai mult simtit decat stiut si periplul cautarilor de sine. Dar ce vorbesc ?! Curand, prezentul asta al clipei de acum va fi trecut spre alte dimensiuni si privind in urma va parea strain chiar si de mine. Amintirea nu e copia fidela a momentului acesta, e doar o poza care nu reuseste sa surprinda ce a fost viu , e un fel de recunoastere post mortem care foloseste celorlalti,  nu mie.  

Si asta cred ca a fost momentul in care , am realizat ca trebuie sa ma intorc la intrebari pentru a-mi intelege raspunsurile. Ca am nevoie de un prezent continuu pentru a-mi traspune luciditatea in memorii scurte. Ca uneori drumul de intoarcere la ele este chiar o scurtatura spre sine si scurtaturile pot fi bune atunci cand faci un rezumat.
 Iar acesta este de departe rezumatul a ceea ce voi fi trait .

Mereu la fel de diferiți

Nu-i așa că lumea asta este prea mică atunci când vrei să te ascunzi și prea mare când vrei să te găsești? Nu-i așa că liniștea de atunci este zbuciumul de acum? Și ce credeai că îți doresti , cândva, acum știi sigur că nu vrei? Nu-i așa că teama a luat locul curajului de odinioara și tot ce-a fost promis , azi se odihneste în pace ,sub greutatea faptelor ?

 Nu-i așa că urletul nebun de durere al fiecăruia e mut pentru urechile celuilalt? Iar sângele ce curge din degetele mele se varsă in oceanul tău de trofee ? Și tot ce îți strig se sfărâmă în miliarde de semințe sterpe, înfipte în sufletu-ți arid. Tot ce arunc spre tine, în cuvinte , se izbește de un zid avid de tine însuți , prins în ancore de indiferență. Nu-i așa că cerul nu mai este albastru și că dunga aia ce-l separă de pământ a fost desenată de noi când ne-am terminat?

Iar ce încerci să-mi spui nu mai ajunge la mine. Refuz să caut orice sens în marea de nonsens ce a devenit prezența ta, o prezență absentă fizic dar totuși atât de vie prin ceea ce ai rămas aici.

Chiar și Pământul s-a oprit, acum Soarele se învârte în jurul lui. Luna a căpătat viață și încă se întreabă ce să facă cu ea… Universul nu mai aliniază planete pentru noi, a spus că suntem pe cont propriu, prea mult ne-am bătut joc de eforturile lui. Iar noi vâslim spre nicăieri. Nici urmă de pământ , nici petec de speranță. Doar o pornire nebună, primitivă, animalică, reptiliană, de a vâsli la nesfârșit frenetic , obsesiv și fără scop.

Un vis frumos sfârșit în coșmar și drumul către noi care face cale întoarsă. Și ar mai fi multe, prea multe pentru timpul ăsta scurt și prețios.

Toate s-au schimbat în jurul nostru, numai noi am rămas la fel .

Retoric

Of! Lume rea ce îmi condamni iubirea , ce trasezi reguli crude , cătușe peste sufletul meu care știa să fie liber precum pasărea spre infinit .

Nu te mai saturi să arunci cu pietre , să  îmi strivești aripile în zbor .. Nu îți mai ajung sufletele răstignite pe cruci procustiene și spiritele jertfite pe peretele ipocriziei, ridicat de minți prizoniere propriilor frustrări .

Ce îți lipsește ție lume rea? Ce îți lipsește ție de te-ai hotărât să cauți în viața mea ? Cine ești tu , lume rea ,să îmi judeci trăiri ce nu le vei putea înțelege vreodată , simțiri ce inimi împietrite ca a ta nu vor avea niciodată privilegiul de a le cunoaște.

Cine ești tu să îmi otrăvești hrana și să încerci a-mi seca izvoarele ?!

Cine te crezi să îmi judeci fericirea sau durerea ? Ce știi tu despre dragoste, mai mult decât ai fi putut găsi in dex ?

Cine ești tu și când oare ți-am dat atâta putere, de lacrimile ce îmi umezesc astăzi obrazul îți poartă pecetea ?