Mi-e teama de iubirea ta

Eram frumosi . Eram veseli si ii molipseam pe toți . Fara sa vrem ii duceam in lumea noastră perfecta. Le arătam o bucățică din coltisorul de rai ce devenise casa noastră .
Abia ne mutasem in orașul Iubirii , fix in centru , pe strada Fericirii , numărul 2. Noi doi :) 
Ne bucurăm de nopți de basm iar Diminețile erau cand voiam noi sa fie :) 
Alergam desculta prin iarba umedă si orice directie as fi ales, tot spre tine veneam .

Intr-una din zile , imi beam cafeaua cuibarita in fotoliul meu de piele maro. Purtam doar camasa ta si priveam ploaia . Era zgomotoasă . Tu dormeai linistit in pat, la doar câțiva metrii de mine.
Pentru o clipa am avut senzatia ca nu mai esti acolo si am scăpat cana. S-a spart. Era cana mea preferata! 
Prea ocupată sa strâng cioburile , nu am observat cand ai plecat . Sau nu am vrut..
Am ramas cu o mare pata de cafea pe covor si cu un pat gol. Ah! Si cu cioburile ...

M-am învinovatit mult timp . Mi-am reproșat neatenția . M-am îndoit de alegerile mele si am tot incercat sa găsesc Explicații . In locul tau.
Apoi mi-am spus ca te-ai speriat . Si te-am înțeles . Intr-un fel absurd inca ma mai agățam de cuvintele tale . De la inceput .
Te-am așteptat . Convinsa fiind ca este singura soluție . Iar acesta este doar un obstacol . Si a fost . Unul greu. Si lung. Pentru ca in timp ce eu așteptam , tu iti evaluai Opțiunile :)

Dar te-ai intors cand le-ai epuizat :)
Si m-ai gasit la fel . Aparent la fel . Cu bratele deschise ,  dar amortite de atâta așteptare . Cu ochii umezi , dar incapabili sa mai verse o lacrima in plus. Cu același zâmbet , doar ca acum era înghețat si puțin sinistru .
Mi-ai spus ca ma iubesti . Si am crezut ca asta asteptam . Dar nu stiu cum, privind in gol , m-am trezit spunand "Mi-e teama de iubirea ta " . Abia atunci am inteles de ce..

Pentru ca vezi tu, pata de cafea se spală . Golul se umple . Dar cioburile . Chiar de le vei lipi , din cana aceea nu voi mai bea niciodată cafea . Mereu imi va fi teama ca se va sparge iar ..