Am știut răspunsul abia atunci cand ai plecat . Abia atunci cand te-am privit in ochi si am vazut cum te înstrăinezi.Abia atunci am știut de ce am nevoie de tine.
Nu te-am căutat niciodată . Nu știam ca exiști si nici ca am nevoie de tine. Nu aveam . Existența mea imi era suficientă . Aveam idealuri , visam , imi doream , speram . Știam ca va veni o zi in care toate eforturile mele vor fi răsplătite . Eram fericita in felul meu . Unul pe care acum nu il mai recunosc.
Credeam ca iubesc. Tot in felul meu. Desi simteam ca pot mai mult . Dar pentru moment ofeream tot ceea ce aveam .
De ce as fi avut nevoie de tine? Cine erai tu? Si ce treaba aveam eu cu tine ?
Întrebările astea au căpătat sens mai tarziu . Prea tarziu .
Între timp , ai intrat in viața mea si ai dat sens existentei mele. Unul nou.
Fericirea de pana atunci paleste in fata celei pe cate tu ma învatai sa o primesc . Asta era adevărata fericire.
Iubirea? Hmm, pentru prima data iubeam cu toată fiinta. Pe tine .
Te respiram si simteam cum imi inunzi trupul si sufletul . Te priveam si imi doream sa te privesc toată viața . Cand imi spuneai "iubita mea" , ma învadau fiori de fericire.
Nu aveam termen de comparație si chiar de as fi avut , nu mi-as fi permis. Era sublim ! Sacru si profan in același timp . Vis si realitate contopite in dorința si pasiune . O redescoperire de sine . La nesfârșit. Magic si totusi obișnuit .
A fost ! Intr-o clipa totul s-a schimbat . Fericirea s-a transformat in durere, visul in cosmar si iubirea in nimic. Este ca si cum doar as fi intors privirea pentru cateva secunde si tu ai dispărut . Dar erai tot acolo . Fizic . Erai același chip , dar gol pe dinăuntru . In zadar as fi încercat sa te intorc din drum , sa te tin langa mine. Pentru ca ce ne-a unit dintotdeauna a fost tocmai libertatea asta de a ne alege reciproc , iar si iar...
Libertatea de a ne întoarce acolo , desi nu am plecat niciodată. Si libertatea de a ne dărui fara sa ne fi cerut .
Asa ca , da! Abia atunci am știut de ce am nevoie de tine. Pentru ca am nevoie de mine ! Pentru ca ai creat un soi se dependentă de propria-mi persoana . Mi-e dor de mine fericita , mi-e dor de zâmbetul meu.
De ce am nevoie de tine ? Ca sa trăiesc ! Căci pana sa te stiu , doar am existat ..iar acum nu imi mai este de-ajuns !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu